![]() |
CENTRUL DE CERCETARE PENTRU MATERIALE MACROMOLECULARE SI MEMBRANE S.A. CENTRU DE EXCELENTA Spl. Independentei nr. 202B sector 6 C.P.35-167 060041 BUCURESTI ROMANIA Tel. (4021)316.28.16/316.28.17 Fax (4021)316.28.15 E-mail: macromol@itcnet.ro www.ccmmm.ro |
Politica stiintei – o noua viziune (VII)
Strategia Nationala de Cercetare-Dezvoltare-Inovare pentru perioada 2007-2013
Sistem informativ si metoda pentru transferul tehnologic si stiintific
In cazul de fata avem de-a face cu o inventie care are la baza utilizarea unui sistem informatic si a unei noi metode, inventie prin care autorii propun realizarea transferului tehnologic si stiintific in conditii de eficienta substantial sporita fata de procedeele utilizate pana in prezent. Inventia a fost conceputa in ideea de a putea fi utilizata de catre birourile specializate ale unor firme sau institutii de profil tehnico-stiintific, precum si de diversi expozanti de creatie din acest domeniu. Pentru prima oara aceasta inventie, care este inclusa ca parte integranta in Strategia Nationala de Cercetare-Dezvoltare-Inovare pentru perioada 2007-2013, va fi aplicate in practica in organizarea si desfasurarea primei editii a Salonului International “INVENTICA 2005”, ce se va desfasura la Bucuresti, in perioada 18-21 octombrie a.c. avand ca scop principal transferul al celor mai valoroase inventii.
Sunt deja cunoscute sistemele informatice de transfer tehnologic si stiintific care opereaza prin Internet, prin care se realizeaza transferul de informatii de la furnizorii acestora la utilizatorii lor prin e-mail sau prin crearea de siteuri Internet de tipul celor publicitare. Acestea prezinta insa un dezavantaj major, care consta in faptul ca utilizatorul interesat de noutati intr-un anumit domeniu, mai larg sau mai restrans, este obligat sa consume un timp considerabil pentru cautarea pe internet a acestor noutati. Gasirea cuvintelor-cheie si accesarea cel putin a unei baze de date cu priviri la anumite inventii sunt operatii care consuma si timp, si energie. In acelasi timp, “cautatorii” se confrunta si cu lipsa unor date importane pentru ei, deoarece nu toate sunt publicate in bazele de date accesibile pe Internet. Este, de asemenea, cunoscuta si utilizata si alta metoda in acest scop – aceea de transfer de informatii tehnico-stiintifice prin intermediul expozitiilor. In acest caz, dezavantajul este si mai mare: expozantii trebuie sa aduca personal, intr-un loc dinainte stabilit, materialul informational ce urmeaza sa fie expus ( postere, de regula) sau sa-l trimita prin posta, sa fie prezenti pe toata perioada expozitiei si sa ofere potentialilor utilizatori (care si acestia, la randul lor, sunt obligati sa se prezinte la intalnire) datele si explictiile necesare. In plus, pentru jurizarea creatiilor tehnico-stiintifice expuse este necesar ca si evaluatorii de specialitate, ca si vizitatorii de altfel, sa se deplaseze si sa zaboveasca in incinta expozitiei. Evident, de data aceasta cheltuielile de timp si de bani sunt si mai mari pentru toti participantii la eveniment.
Ei bine, inventia de fata – care se constituie intr-o noutate absoluta pe plan mondial si pentru care autorii ei au primit felicitari si incurajari din partea unor cercetatori straini, inclusiv din SUA – elimina aproape in totalitate aceste dezavantaje. Si iata, pe scurt, si cum: inventia are la baza un sistem ompus dintr-o unitate informatica centrala de creare si de completare a unui site Internet de tip expo-online; respectivul sistem primeste in format electronic, intr-o forma de prezentare dinainte stabilita (de catre organizatori), informatiile tehnico-stiintifice (texte, desene, fotografii) de la un numar oarecare de participanti; printr-un program specific, informatiile sunt prelucrate automat si transpuse sub forma de postere electronice care sunt ordonate dupa un criteriu dat (alfabetic, temporal, autori, domenii ale creatiei tehnico-stiintifice si altele); informatiile sunt prelucrate si adaugate automat la interfata de comunicare prin Internet a sistemului de tip expo-online intr-un mod care sa le permita utilizatorilor sa le vizualizeze in totalitate - unele (lista participantilor, rezultatele jurizarii si altele), in mod gratuit, altele (lucrarile in full-text, depilda), partial contra cost; de asemenea, prin trimiterea informatiilor in formatul electronic al posterelor (care reprezinta inventiile participante la siteul expo-online) la niste unitati de tip display pentru afisare – vizualizare, se poate efectua, rapid si comod, si operatia de jurizare a acestora, prin punctarea valorica prin intermediul unei trasaturi atat de catre specialistii desemnati in acest scop, cat si de catre alte persoane care vizualizeaza posterele expuse.
In ceea ce priveste expozitia propriu-zisa, si aici avem de-a face cu o noutate cum n-a mai vazut nici Parisul, nici Geneva ! Unitatea centrala de care vorbeam mai sus se afla dispusa intr-o incapere de tip sala de expozitie, fiind conectata la un set de mai multe periferice de tip display electronic. Fiecare dintre unitatile display sunt compuse dintr-un calculator obisnuit si un monitor de forma unui ecran plat de dimensiuni relativ mari. In unitatile acestea, posterele produse prin prelucrarea informatiilor de catre unitatea centrala pot fi vizualizate pe o jumatate a ecranului, fiind derulate automat si succesiv, prin programele specifice ale unitatii centrale. Pe cealalta jumatate de ecran, in partea de sus, este prezentata lista si numerele lucrarilor, in partea de jos putand fi vizualizate, obtional, dupa numarul de ordine al fiecareia, orice alta lucrare ce prezinta interes pentru cineva. Tastatura poate fi utilizata, de asemenea, si pentru punctarea valorica a lucrarilor, operatie ce poate fi efectuata si prin intermediul unei telecomenzi care ofera posibilitatea selectarii si vizualizarii posterului dorit.
Ca-n basme, nu-i asa? Stai in fotoliu, in expozitie sau acasa, si e destul sa apesi pe un buton sau pe cateva clape ale unei tastaturi si ai, instantaneu in fata, “comoara” pe care vrei s-o cunosti si s-o utilizezi. Dar inventia aceasta este capabila de performante si mai mari, care ne duc foarte aproape de pragul lumii stiintifico-fantastice. Ea permite realizarea unei expozitii si mai moderne si mai accesibile in acelasi timp.
Sa presupunem ca expozitia este atat de aglomerata, incat foarte multi vizitatori au ramas pe dinafara. Ei bine, acestia pot s-o viziteze fara sa mai astepte la rand si fara sa intre in incinta ei. Cu doua conditii insa: 1) ca expozitia sa fie organizata la parterul unei cladiri speciale, de forma poliedrala, si care sa aiba pe fiecare latura cel putin o fereastra ceva mai mare; 2) pe langa datoriile mai sus mentionate, sa dispuna si de altele, suplimentare.
Cum ar arata si cum ar functiona o asemenea expozitie? Desenul alaturat si explicatiile noastre va vor lamuri rapid si usor. Sa le urmarim deci :
In dreptul tuturor geamurilor se amplaseaza un al doilea set de monitoare (m“) de prezentare a posterelor, fiecare fiind conectat la un calculator obisnuit (c“) care are in baza de date posterele inventiilor participante la expo-online. Pe o jumatate a ecranului, monitoarele c“) prezinta lista posterelor cu numarul de ordine, cu titlul si autorul (autorii) inventiei, iar pe cealalta jumatate se deruleaza succesiv, cu frecventa de cca 1 la 10 secunde, toate posterele inventiilor participante la competitie. Pe ambele margini ale fiecarei ferestre este amplasat, in partea din interior a cladirii, cate un detector de prezenta (d1 si d2), cu releu pus sub tensiune direct sau prin intermediul unui intrerupator electronic (e´) cu temporizator actionat de o moneda. Daca o persoana aflata in afara cladirii este interesata sa vizualizeze pe ecran posterele unei inventii, nu are altceva de facut decat sa apropie sau sa departeze, succesiv, palma de cele doua detectoare pentru ca acestea sa intre in functiune, marind sau micsorand viteza de derulare a imaginilor ori oprind derularea cand se doreste asa ceva. Derularea si, respectiv, oprirea acesteia se realizeaza prin intermediul unei tastaturi electronice (s) conectata la un computer (c“). Tastele care dau comanda de derulare sau de oprire sunt actionate prin intermediul intrerupatoarelor electronice (e´) cu detector de prezenta (d) dispus pe geamul de vizualizare (g). Optional, poate fi amplasat la marginea inferioara a ferestrei si un al treilea detector de prezenta (d3) pentru acordarea, tot prin intermediul tastaturii electronice, a unui vot favorabil pentru inventia vizualizata astfel. In acest mod si un vizitator din exteriorul cladirii care gazduieste expozitia (Ex) poate vizualiza selectiv continutul unor postere de interes chiar dupa ce sala a fost inchisa. De asemenea, pentru o vizualizare mai rapida a posterelor, cel de-al doilea set de monitoare (m“) de afisare a acestora pot fi dispuse pe sectoare specializate intrucat in baza de date a calculatorului sectorului respectiv intra in format electronic doar posterele corespunzatoare domeniului ce este selectat dupa criteriul clasei acestuia.
Conform inventiei, pentru ca metoda de transfer tehnologic si stiintific sa poata functiona ireprosabil trebuie respectate cu strictete urmatoarele faze:
- furnizarea informatiilor necesare elaborarii posterelui de prezentare a unei inventii catre serverul unitatii centrale, care se va face printr-o succesiune de formulare, de tip text sau de tip FILE pentru imagini, care vor cuprinde titlul inventiei, autorul (sau autorii) acesteia, afilierea inventatorului (sau a inventatorilor), scopul inventiei, prezentarea inventiei (inclusiv a gradului sau de noutate) si avantajele ei;
- transmiterea datelor cuprinse in formulare catre servere se va face prin interfata de tip CGI (Common Gateway Interface), date care, odata intrate in server, vor fi incluse intr-o baza de date de participanti; acestea vor permite realizarea posterului de prezentare prin culegerea automata a campurilor din baza de date in fisier de tip Power Point, cu ajutorul unor module macro de tip VBA (Visual basic for application);
- trimiterea prin Internet a lucrarilor participante la realizarea unui site expo-line, in formular electronic tipizat la o unitate centrala de creare a sistemului expo-line.
- generarea de postere in format electronic si completarea siteului expo-line cu aceste postere prin unitatea centrala de prelucrare a informatiilor tehnico-stiintifice;
- trimiterea informatiilor electronice privind posterele participante la siteul expo-line la niste unitati de tip display pentru afisare-vizualizare a posterelor si jurizare a acestora prin punctare valorica, prin intermediul unei tastaturi, de catre persoanele de specialitate desemnate in acest scop si/sau de catre terti care vizualizeaza posterele expuse;
- contabilizarea sumativa a punctajelor obtinute de lucrarile participante si ierarhizarea valorica a acestora in vederea premierii lor;
- printarea selectiva la niste unitati actionate electronic si/sau electromecanic automat, contra cost, a posterelor pe suport de hartie solicitate de diversi participanti.
Marele avantaj pe care il ofera aceasta inventie consta in faptul ca ea permite o larga participare atat a creatorilor de noi valori tehnico-stiintifice, cat si a valorificatorilor acestora, transferul de la o parte la cealalta facandu-se cu costuri scazute si fara necesitatea ca participantii sa se deplaseze la sala de expozitie. Si daca mai luam in considerare ca posterele inventiilor prezentate la expozitie pot fi vizualizate, in aceleasi conditii de minima cheltuiala si de maxima comoditate, in intreaga lume, ca prin aceasta noua metoda pot fi organizate expozitii similare de orice natura ( de pictura, de pilda), ne putem imagina dimensiunea de-a dreptul impresionanta a avantajelor pe care ni le ofera aceasta inventie.
Daca vreti sa va convingeti ca tot ceea ce v-am spus in aceste randuri este numai adevarul-adevarat, va invitam sa participati direct sau prin internet, la prima editie a Salonului International “Inventica 2005” care, asa cum v-am spus si mai sus, va fi prima aplicatie in practica aceasta inventii. Va asteptam!
CHESTIONARUL PRIVIND OFERTA CERCETARII
In calitate de autori ai Strategiei Nationale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare pentru perioada 2007-2013, care se publica in serial in ziarul “Economistul”, suntem interesati sa cunoastem si punctul de vedere al cititorilor.
Parerile Dvs., inclusiv cele critice, ne-ar fi deosebit de utile pentru imbunatatirea acestei Strategii de interes national. In acest scop va punem la dispozitie chestionarul alaturat pe care, dupa completare, va rugam sa il decupati din ziar si sa-l trimiteti la Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare si Membrane din Bucuresti, Splaiul Independentei nr. 202B, sector 6, cod 060041, fax 316.28.15, e-mail: macromol.itcnet.ro
Mentionam, de asemenea, ca acest chestionar il puteti gasi si pe site-ul http://www.cttecotech.ro
- Tematica de C-D considerata importanta.
- Durata medie a unei cercetari.
- Probleme in dezvoltarea activitatii de C-D.
- Perspectiva domeniilor de C-D.
- Structura surselor de finantare.
- Evaluarea proiectelor de C-D
■ Tematica de cercetare considerata importanta:
| Criteriul | DA | NU |
| Imbunatatirea calitatii | ||
| Realizarea de produse noi | ||
| Elaborarea de tehnologii noi | ||
| Flexibilizarea productiei | ||
| Ecologie-Poluare mediu | ||
| Conservarea energiei si a resurselor | ||
| Sanatate | ||
| Reducerea costurilor | ||
| Altele |
■ Durata medie a unei cercetari:
| Durata | DA | NU |
| Mai putin de un an | ||
| 1 – 2 ani | ||
| 2 – 3 ani | ||
| 3 – 4 ani | ||
| 4 – 5 ani | ||
| Mai mult de 5 ani |
■ Probleme in dezvoltarea activitatii de C – D:
| Criteriul | DA | NU |
| Insuficienta finantare | ||
| Dificultati de informare | ||
| Lipsa motivatiei | ||
| Dificultati in angajarea de personal cu inalta calificare | ||
| Emigrarea cercetatorilor | ||
| Slaba comunicare | ||
| Birocratia |
■ Perspectiva domeniului de C – D:
| Criteriul | DA | NU |
| Se va dezvolta | ||
| Se va diminua / va disparea | ||
| Vor aparea noi zone inovative | ||
| Cooperarea cu parteneri straini | ||
| Beneficiarii directi vor infiinta unitati proprii de C-D | ||
| Au aparut/vor aparea unitati C-D private, in domeniu | ||
| Cercetari dupa solicitare piata |
■ Structura surselor de finantare:
| Sursa finantarii | % din total |
| De la bugetul statului | |
| De la beneficiari directi | |
| Fonduri nerambursabile | |
| Surse proprii | |
| Credite bancare | |
| Fonduri de risc |
■ Evaluare proiecteC-D:
| Criteriul | % din total | |
| DA | NU | |
| Experti nationali | ||
| Electronic (varianta propusa in proiecte CEEx) | ||
| Electronic prin inteligenta artificiala (pentru evitarea reciprocitatilor) | ||
| Mixt | ||
