Politica stiintei – O noua viziune

Strategia Nationala de Cercetare – Dezvoltare - Inovare

Dr.ing.Marin Radu 1
Dr. ing. Dan C. Badea 2
Mircea Dinescu 3
Dr. Gheorghe Mocuta 4

1 Presedinte al Societatii inventatorilor din Romania, Filiala Bucuresti.
2. Secretar stiintific al Societatii inventatorilor din Romania, Filiala Bucuresti.
3. Cofinantator al proiectului STRATEG.
4. Procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
 Centrul de Cercetare pentru Membrane si Materiale Macromoloeculare din Bucuresti, impreuna cu Universitatea Romano – Americana si IPRONEF SA au format consortiul STRATEG pentru a realiza proiectul privind ELABORAREA STRATEGIEI NAŢIONALE IN DOMENIUL CDI PENTRU PERIOADA 2007-2013 BAZATĂ PE ELEMENTELE UNEI PLANIFICĂRI STRATEGICE. Acest proiect urmeaza a fi finantat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin programul sau sectorial. Pana la semnarea contractului de finantare publica, consortiul STRATEG a hotarat sa declanseze primele activitati ale proiectului, finantarea fiind asigurata din fondurile proprii alocate in contul cofinantarii acestui proiect. Consortiul STRATEG si-a propus sa publice rezultatele stiintifice ale proiectului in scopul unei largi dezbateri nationale asupra politicii stiintei din Romania.

   Initiatorii proiectului, aflati la Iasi, in calitate de inventatori participanti la Salonul de inventii INVENTICA 2004, moment cand si-au propus sa abordeze intr-o noua viziune politica stiintei romanesti (in dreapta - dr.ing. Marin Radu, in stanga - dr. ing. Dan C. Badea).

1.Prezentarea generala a proiectului

Proiectul va avea ca baza de plecare diagnoza situatiei actuale a cercetarii din Romania, luand in considerare rezultatele pozitive si deficientele constatate in derularea Planului National de Cercetare Dezvoltare si Inovare (PNCDI 1) din perioada 1999-2006, precum si necesitatea afirmarii si integrarii cercetarii din Romania in cercetarea europeana si mondiala.

In vederea elaborarii strategiei nationale pentru domeniul CDI, bazata pe elementele unei planificari strategice, proiectul isi propune sa rezolve urmatoarele:

Proiectul are in vedere faptul ca multe studii au identificat o asociere pozitiva dintre nivelele crescute ale activitatii inovative nationale si performantele comerciale ale productiei. In pofida acestei constatari, multe din aceste analize prezinta insuficienta, avand o perspectiva “statica” deoarece examineaza aceste conexiuni numai la un moment dat, ceea ce conduce la eliminarea din analiza a unor posibile tendinte de importanta vitala pentru politica stiintei si tehnologiei; in special, eroziunea potentiala a asocierii spatiale dintre activitatea de cercetare – dezvoltare si rezultatele economice, asa cum s–a sugerat prin “ipoteza globalizarii“.

Acest punct de vedere este argumentat prin aceea ca internationalizarea, prin raspandirea intreprinderilor nationale, intensificarea colaborarii internationale in cercetare si asocierile de tip “joint venture”, sistemele dezvoltate de comunicatii si transport si marea mobilitate a cercetatorilor si a altor resurse, a fost trasatura dominanta a economiei mondiale mai bine de 50 de ani. Drept urmare, conexiunea geografica dintre eforturile tehnologice si beneficiile economice, poate sa nu fie una necesara si se poate face ipoteza unei graduale si pronuntate desasocieri, concomitenta internationalizarii.

Daca ipoteza globalizarii este realista, atunci sunt necesare profunde argumente si studii, asa cum isi propune proiectul, pentru legitimarea unei politici orientate spre stimularea stiintei si tehnologiei, la nivel regional sau national, in scopul de a atrage un folos din comert sau din alte actiuni economice.

2.Contextul actual al stiintei.

Stiinta cuprinde multe domenii si activitati, iar dintre acestea analiza se va referi doar la activitatile de cercetare – dezvoltare – inovare.

Cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica sunt principalele activitati creatoare si generatoare de progres economic si social. Misiunea de a elabora, aplica, monitoriza si evalua politicile in domeniile cercetarii-dezvoltarii si inovarii este indeplinita in tara noastra de Ministerul Educatiei si Cercetarii, ca organism al administratiei publice centrale pentru acest domeniu.

Atributiile Ministerului Educatiei si Cercetarii, ca autoritate de stat pentru domeniul cercetarii-dezvoltarii, constau in:
  1. elaborarea si actualizarea Strategiei nationale;
  2. asigurarea cadrului institutional pentru aplicarea Strategiei nationale;
  3. coordonarea la nivel national a politicilor guvernamentale;
  4. stimularea, sustinerea,dezvoltarea si monitorizarea activitatii de cercetare-dezvoltare.

Pentru fundamentarea acestor politici, Ministerul Educatiei si Cercetarii poate face apel la studii si cercetari de specialitate privind politica stiintei si strategia dezvoltarii.

Planul National CDI actual, structurat ca un program cadru, lansat in 1999 ca principal instrument prin care statul realizeaza politica generala in domeniul cercetarii - dezvoltarii si al inovarii, se va incheia in anul 2006. Urmatorul Plan National, care se va proiecta pentru perioada 2007-2013, va constitui un instrument principal de finantare al domeniului CDI alaturi de alte programe de cercetare prevazute in Ordonanta nr. 57/2002 aprobata prin Legea 324 / 2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

Ca o prima etapa in procesul de elaborare a strategiei nationale in domeniul CDI pe perioada 2007-2013 si de definire a instrumentelor de implementare si evaluare a acestei strategii, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Departamentul cercetare, a realizat printr-un contract de cercetare din planul sectorial din anul 2004, proiectul “Metodologie si proceduri pentru definirea obiectivelor si prioritatilor strategice ale cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice nationale pe perioada 2005-2010”. Aceasta metodologie este destinata sa furnizeze elemente suplimentare pentru intelegerea scopului si cerintelor din termenii de referinta stabiliti pentru proiectul strategiei de C-D-I. Perioada la care se refera metodologia difera de cea ceruta pentru prezentul proiect, intrucat s-a dorit initial ca Planul National pentru Cercetare – Dezvoltare si Inovare sa se lanseze pentru perioada 2005-2010, ulterior stabilindu-se perioada.

Orientarile, directiile si obiectivele, in stadiul cunoscut in tara, se refera la preocuparile privind studiul productivitatii si competitivitatii la nivel international a Romaniei, care depind de rapida acumulare a cunoasterii, de difuzia efectiva a tehnologiilor noi si a experientei pozitive. Sunt cercetate strategiile de sustinere a investitiilor de cercetare-dezvoltare, ca mijloace pentru asigurarea competitivitatii internationale si a veniturilor mai mari, care reprezinta prioritati ale multor politici nationale. Popularitatea recentei raspandiri a teoriei comertului neo-tehnologic si perspectivele prezentate in studiile economice, atesta marele consens dintre rolul de pivot al politicii stiintei si tehnologiei si succesul la nivel macroeconomic pe termen lung. Si in Romania, increderea in politica pentru cresterea investitiilor nationale in stiinta si tehnologie, se bazeaza pe admiterea existentei unui lant cauzal ce cuprinde transformarea investitiilor din cercetare - dezvoltare in productie de tehnologii utile, urmata de inovarea din productie, care conduce la cresterea productivitatii sectoriale, a competitivitatii la nivel international si a performantei comerciale.

Intre multiplele dezechilibre ale economiei romanesti si ale societatii, in ansamblul ei, amplificate de procesul tranzitiei, care sunt studiate, se afla si dezechilibrul sistemului national de Cercetare – Dezvoltare – Inovare(CDI). Tranzitia romaneasca este influentata de o serie de cauze interne, dar si de globalizarea economiei cuplata cu o globalizare a tranzitiei. Evolutiile recente si perspectivele dezvoltarii tarilor din Uniunea Europeana prin Ştiinta si Tehnologie, precum si prin adaptarea acestora la fenomenul globalizarii, trebuie sa determine o noua atitudine a Romaniei in ceea ce priveste eficacitatea tranzitiei si competitivitatea sa, in contextul integrarii europene.

La cincisprezece ani de la inceperea tranzitiei catre capitalismul democratic si in Romania se poate constata ca problemele acestui proces complex s-au amplificat si au devenit mai greu de rezolvat, crizele adancindu-se, iar inadecvarile s-au multiplicat. In acest sens, Joseph Stiglitz (fostul Economist sef al Bancii Mondiale) remarca faptul ca “experientele tarilor, in procesul tranzitiei, reprezinta cele mai importante experimente economice si sociale, dintre cele care s-au realizat vreodata, iar acestea ar trebui sa constituie o oportunitate de studiu pentru cercetatori, pentru a intelege reforma si a adanci cunoasterea economica, in beneficiul atator tari care asteapta, inca, beneficiul dezvoltarii” (Joseph E. Stiglitz, Whither Reform ? Ten Years of Transition, World Bank, Annual Conference on Development Economics, Washington, April 1999).

Una din marile probleme ale intelegerii procesului de tranzitie este si aceea de a defini rolul Stiintei in acest proces, problema de altfel identificata si de Joseph E. Stiglitz, care isi arata ingrijorarea fata de scaderea bugetului destinat cercetarii, considerand cercetarea ca fiind principalul suport al tranzitiei si al luptei impotriva saraciei.

Orientarile, directiile si obiectivele cunoscute in actualul stadiu, sunt amplu prezentate in articolele de specialitate, aparute in publicatiile internationale de profil, care arata ca productivitatea si competitivitatea internationala a unei tari depind de rapida acumulare a cunoasterii si de transferul efectiv al tehnologiilor si a experientei pozitive. Studiile aparute arata ca nu exista o relatie explicita intre cheltuielile de CDI si variatia exporturilor, respectiv variatia PIB – ului. Totusi, s-au observat doua fenomene interesante. Multe dintre tarile puternic industrializate (SUA, Anglia, Franta, Elvetia si Belgia) au avut caderi mari ale exporturilor, in pofida investitiilor mari in CDI. In schimb, trei dintre cele mai dinamice tari din Asia de Est (Singapore, Coreea de Sud si Japonia) au avut castiguri imense prin export, in urma investitiilor efectuate in CDI. Desi este greu de generalizat aceasta observatie, ea totusi, sugereaza evidentele influente ale CDI si ale transferului de inalta tehnologie asupra cresterii exporturilor.

Majoritatea interventiilor guvernamentale in zona tehnologiei, au fost directionate catre corectarea caderilor de piata sau a tendintei sectorului privat de a subfinanta dezvoltarea tehnologica.

In interesul maximizarii beneficiilor publice, politicile stiintei si tehnologiei au fost orientate spre stimularea si sustinerea cheltuielilor de CDI ale industriei prin instrumente fiscale, cum sunt subventiile si facilitatile de impozitare a veniturilor. In schimb, conceptul SNI (Sistem National Inovativ) al UE, directioneaza decizia politica catre gestionarea posibilelor caderi de sistem, care ar putea impieta performanta inovativa a industriei.

Lipsa interactiunilor dintre actorii sistemului, discordantele dintre cercetarea fundamentala si cercetarea aplicativa, proasta functionare a organizatiilor de transfer tehnologic, deficientele de informare si de absorbtie a rezultatelor cercetarii pot conduce la o scadere a performantei inovative a unei tari. Din perspectiva conceptului SNI, noi tipuri de politici sunt necesare prevenirii si / sau corectarii caderilor sistemice, in mod special, directionarii catre dezvoltarea retelelor si imbunatatirea capacitatii de absorbtie a firmelor.

Astfel de politici pun accentul pe activitati asociate de cercetare ( “Joint research” ) si pe alte cooperari tehnice dintre intreprinderi si institutii din sectorul public. Schemele pentru promovarea cercetarii in tehnologie avansata, in parteneriat cu guvernul, sunt deosebit de valoroase in acest context.

Aceste politici acorda importanta nivelelor inalte de co – brevetare, co – publicare si de mobilitate a personalului si implementeaza reguli ale proprietatii intelectuale, aplica masuri specifice pe piata muncii si promoveaza programe pentru facilitarea continua a unor asemenea cooperari.

De asemenea, aceste politici recunosc importanta fluxului informal al cunoasterii si a accesului la retelele tehnologice. In acest sens sunt implementate infrastructuri si politici de sustinere a tehnologiei informatiei. Asemenea politici percep valoarea incurajarii dezvoltarii fasciculelor inovative si pe cea a stransei relatii producator – utilizator, printre firme si pe aceasta viziune stabilesc cadrul potrivit politicii competitiei.

In general, aceste politici urmaresc augmentarea retelelor inovative si proiectarea de fluxuri, legaturi si parteneriate in cea mai eficienta maniera.

National Science Foundation (NSF) investeste in viitorul natiunii americane, iar viziunea sa strategica este reflectata in modelul prin care selectarea unor proiecte specifice pentru finantare este realizata printr-un proces de evaluare intemeiat strict pe meritele lor, utilizandu-se doua criterii: valoarea stiintifica a activitatilor propuse si impactul lor. Rezultatele directe ale investitiilor NSF pot fi descrise prin urmatoarele obiective strategice: Oameni, Idei, Instrumente si Excelenta organizationala. Impactul pe termen lung al investitiilor NSF este specificat in misiunea sa: “Promovarea progresului stiintific, sustinerea sistemului national de sanatate, prosperitatii si bunastarii, asigurarea apararii nationale si alte scopuri.” Desi pe termen scurt au fost intampinate unele dificultati in conectarea proiectelor de cercetare cu indicatorii de impact pe termen lung, evaluarea globala a demonstrat de fiecare data ca au fost indeplinite asteptarile opiniei publice in raport cu valoarea cercetarii si instruirii in domeniile stiintei si tehnologiei.

Decizia privind indeplinirea cu succes a fiecarui obiectiv se intemeiaza, in mare masura, pe informatiile continute in rapoartele primite de la forurile externe care evalueaza programele si activitatea NSF. Staff-ul NSF examineaza rating-urile si afirmatiile referitoare la implinirile semnificative pentru a se asigura ca judecatile sunt justificate. In plus, trebuie sa existe dovezi sau exemple care sustin aceste judecati. Obiectivele GPRA selectate sunt verificate si validate in fiecare an de catre terte parti. In procesul de proiectie a bugetului si indicatorilor de performanta, obiectivele NSF si categoriile de resurse sunt puse in corelatie directa cu resursele bugetare specifice.

In cadrul unor studii efectuate de INID, Institutul de Economie Mondiala s.a., prin care se analiza evolutia pe perioade mari si in diverse tari, a Produsului Intern Brut (PIB}, cercetatorii romani au scos in evidenta faptul ca investitiile efectuate in CDI, cu circa 4 –5 ani anterior, se reflecta implicit intr-o crestere a PIB – ului. Astfel, in aceste studii se evidentiaza ca in perioada 1981 – 1986, Coreea de Sud a efectuat cheltuieli cu CDI in valoare de 12,9 miliarde USD, ceea ce a determinat in asociere si cu alti factori, o crestere a PIB–ului de 1, 2 ori in anul 1990 fata de anul 1986. Franta in aceeasi perioada a alocat 121,9 miliarde USD pentru CDI, ceea ce a facut ca in anul 1990 PIB—ul sa creasca de 1,14 ori fata de anul 1986. De asemenea, Noua Zeelanda, care cu 1,91 miliarde USD alocati pentru CDI in perioada 1987 – 1991, obtine o crestere a PIB –ului de 1,2 ori in 1996, fata de anul 1991. In cazul Romaniei s-a observat fenomenul invers. Astfel, aceasta a alocat 1,5 miliarde USD pentru CDI, in perioada 1989 – 1993, ceea ce corespunde la un PIB, in 1998, aproape egal cu cel din anul 1993. Aceste studii au fost valorificate prin includerea in programele si strategiile M.Ed.C.

Problemele ce preocupa cercetatorii si factorii de decizie romani se refera la metodele si instrumentele care sa asigure cea mai inalta crestere economica durabila, locuri de munca si un standard de viata ridicat, in conditiile stabilitatii financiare, contribuind, astfel, la dezvoltarea economiei nationale. Prin aceasta sa contribuie la cresterea expansiunii economice a Romaniei in procesul dezvoltarii economice si la dezvoltarea comertului international romanesc pe o baza multilaterala si nediscriminatorie, in concordanta cu cerintele pietei internationale.

In Uniunea Europeana s-a dezvoltat conceptul “Sistem National Inovativ”(SNI), care porneste de la premisa ca, intelegerea legaturilor dintre actorii implicati in inovare este fundamentul imbunatatirii performantei tehnologice. Inovarea si progresul tehnic sunt rezultatul unui complex ansamblu de relatii intre actorii productiei, distributiei si aplicarii diferitelor forme ale cunoasterii. Performanta inovativa a unei tari depinde, intr-o mare masura, de modul cum acesti actori interrelationeaza, ca elemente ale unui sistem de creare de cunostinte si cum utilizeaza tehnologiile. Acesti actori sunt in primul rand intreprinderile private, universitatile, institutele publice de cercetare ca structuri institutionale si forta de munca din interiorul acestora. Dintre definitiile recente ale SNI, mentionam pe aceea potrivit careia SNI reprezinta “acel ansamblu de institutii distincte, care impreuna si independent contribuie la dezvoltarea si difuzia de noi tehnologii si care asigura cadrul in interiorul caruia guvernele formeaza si aplica politici de influentare a procesului de inovare. Cu alte cuvinte acesta este un sistem de institutii interconectate pentru a crea, stoca si transfera cunoasterea, calificarea si produsele care definesc noi tehnologii”.

Evolutia continutului acestor definitii reflecta orientarea cercetarilor asupra SNI catre abordarea sistemica a dezvoltarii tehnologice, care este opusa “modelului liniar al inovarii”.

S.U.A. isi fundamenteaza politicile dezvoltarii pe conceptul “contractului social al stiintei” care presupune existenta mecanismelor speciale, care asigura echilibrul responsabilitatilor dintre guvern si stiinta.

3.Contractul social al stiintei.

Pentru a se valorifica pozitiv experienta dezvoltarii, este primordial necesar a se intelege conceptul “contractului social al stiintei” si a se analiza gradul de actualitate al acestui concept.

Contextul aparitiei conceptului de “contract social al stiintei” este cel din anii imediati de dupa cel de-al doilea razboi mondial, ani in care S.U.A. si-a fundamentat un sistem deosebit de performant pentru sustinerea cercetarii stiintifice.

Acest sistem s-a construit pe o viziune potrivit careia se considera si se considera inca, stiinta ca fiind “fara frontiere”, aceasta putand “sa inlocuiasca frontierele fizice ale Vest-ului american”, prin calitatea sa de forta motrice a cresterii economice, a ridicarii standardului de viata si a schimbarii sociale [1].

Prin descoperirile stiintifice s-a sperat inca de atunci, nu numai ca S.U.A. sa ramana liderul mondial in tehnologia militara, dar sa se creeze un flux nesfarsit de noi produse comerciale, noi tehnologii medicale si noi surse de energie, care sa fie in beneficiul tuturor oamenilor.

Ideea contractului social al stiintei este mai mult o metafora, ce provine din raportul catre Guvernul american, numit “Science: The Endless Frontier” (Ştiinta: Frontiera fara sfarsit”), elaborat de Vannevar Bush, in anul 1945.

In mod obisnuit aceasta idee, a contractului social, este invocata pentru a descrie relatiile dintre comunitatile stiintifice si Guvern. Uneori denumita si “contract tacit”, aceasta metafora a prins radacini in actualele contracte, care stabilesc relatiile dintre Guvernul federal si cercetatori.

In termeni de politica stiintei, istoric privind problema, “contractul social al stiintei” se refera la tot ce inseamna constituirea sistemului american de cercetare dupa cel de-al doilea razboi mondial, asa cum rezulta din raportul lui Vannevar Bush si, ulterior, din raportul intitulat “Science and Public Policy”(Stiinta si Politica Publica), elaborat de John R. Steelman, in anul 1947.

Metafora acestui contract, dupa cum se arata in [1], este utila din mai multe motive.

In primul rand, un contract implica existenta a doua parti distincte, fiecare cu interese diferite, care cauta impreuna sa ajunga la o intelegere formala, asupra unui scop comun.

In al doilea rand, un contract sugereaza si posibilitatea conflictului, sau cel putin a disparitatii intereselor. Aceasta interpretare conduce la ideea ca, daca s-au schimbat conditiile initiale, contractul poate fi renegociat.

In termeni actuali, metafora contractului mai sugereaza tratamentul privilegiat acordat de catre guvern comunitatii stiintifice.Semnificatia politica si civica a unei asemenea viziuni asupra stiintei este sugestiv redata de cele scrise de deputatul George Brown(California), in anul 1992:
“Stiinta si tehnologia, prin ceea ce produc, sunt privite ca o piatra de temelie a trecutului nostru, putere a prezentului nostru si ca speranta a viitorului nostru. Din aceasta credinta s-a nascut un contract neoficial intre comunitatea stiintifica si societate. Acest contract confera privilegii si libertati oamenilor de stiinta, in perspectiva ca acestia vor asigura mari beneficii societatii, in ansamblul sau”[1].

Sunt mai multe elemente de baza ale contractului dintre stiinta si guvern. Un prim element este acela ca un asemenea contract implica furnizarea unui bun public, de catre comunitatea stiintifica, respectiv de rezultate utile ale cercetarii. Ca bun public de consum, stiinta este investitie in cultura, asemanatoare investitiilor in muzee, arte sau in parcuri publice. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale si a cheltuielilor crescande ale stiintei in scopul justificarii suportului sau, stiinta este considerata un bun productiv.

O a doua caracteristica majora, a contractului social al stiintei, este existenta mecanismelor speciale, care asigura echilibrul responsabilitatilor dintre guvern si stiinta. Acest echilibru are in vedere, atat valorile responsabilitatii guvernamentale, cat si cele ale autonomiei asociate unei comunitati profesionale independente.

Metafora contractului social al stiintei descrie si relatiile din interiorul comunitatii stiintifice. Pe aceasta dimensiune, contractul social al stiintei este perceput si ca un contract, in cadrul caruia, cercetatorii consimt sa se supuna unor reguli implicite, in productia cunoasterii, reguli cum sunt: acuratetea si adevarul rapoartelor asupra rezultatelor, indatorirea recunoasterii ideilor altora etc. Astfel, apartenenta la comunitatea stiintifica il lasa pe fiecare liber, dar obliga, in acelasi timp, la devotiunea idealurilor muncii stiintifice. Pentru cercetatori, ideea contractului social este justificarea normelor privind comportamentul profesional si suportul fundamental al auto-reglementarii.

Unii critici ai stiintei contemporane pun la indoiala notiunea vaga de contract social implicit, intrebandu-se daca acesta este suficient sa garanteze onestitatea profesionala a stiintei si pledeaza pentru mecanisme mai formalizate pentru supravegherea stiintei.

Cu toate aceste critici, ideea contractului social al stiintei a condus la realizarea unui sistem complex si eficient de interactiuni, care modeleaza diferitele politici ale stiintei liderului incontestabil al lumii: S.U.A.

In anul 1990, a fost publicata, de catre “Brookings Institution”, o foarte importanta carte: “American Science Policy since World War II” (Politica americana a stiintei, dupa cel de-al doilea razboi mondial) [2]. Dupa 45 de ani, prin aceasta carte, se face o evaluare a “contractului social al stiintei”, propus prin raportul lui Bush, raport ce a fost prezentat, in iulie 1945, Presedintelui Truman. Principala constatare a cartii se refera la acest raport (Science: The Endless Frontier): “Acesta s-a dovedit a fi cel mai influent document politic din istoria natiunii”(americane). Ideile lui au condus la modificari legislative importante si la dezbateri aprinse asupra politicii stiintei, mai bine de o generatie.

Din perspectiva americana, viitorul contract social are garantia consensului ca, acesta este relevat, in continuare, pentru relatiile dintre stiinta si politica, chiar, daca vechiul contract nu recunoaste eventualele tensiuni dintre doi parteneri, care, dupa 45 de ani, au parcurs dezvoltari si modificari complexe. Se recunoaste ca o guvernare, bazata pe principii stiintifice, ar distruge democratia; dar aceasta nu inseamna ca actualele curente politice americane sunt suficient informate sau consiliate de stiinta. De aceea, ar fi necesara negocierea unui contract social, care sa recunoasca aceste tensiuni, ca fiind intrinseci. Aceasta ar aduce imense castiguri democratiei si stiintei, mai ales, daca interactiunile dintre ele ar beneficia de un management caracterizat prin fair – play, inteligenta si respect reciproc.
Responsabilii cu reforma sistemelor de stiinta ar putea lua in considerare si raportul Bush, ca fiind de mare actualitate, mai ales pentru tarile aflate in tranzitie, iar in general ar trebui sa acorde o atentie speciala unor asemenea documente care, de multe ori, explica mai bine experienta istorica, decat o analiza dispersa a unor evenimente sau contributii minore.

Bibliografie

  1. David, H.Guston, Kenneth Keinston - The Fragile Contract, MIT Press, Massachusetts, 1994.
  2. x x x - Transformation of Science in Poland, State Committee for Scientific Research, Republic of Poland, Warsaw, 1991.
  3. Dan C. Badea s.a. - Studiu integrator al stategiilor de dezvoltare pe termen lung, prin stiinta si tehnologie, Editura INID, Bucuresti, 1999.
  4. Peters L. Daniels - Translating National R & D Investment into Trade Succes: An exploration into some dynamic linkages, Science and Public Policy, vol. 24, aprilie 1977, p.113 – 122.
  5. x x x - Main Science and Technology Indicators, OECD1998.
  6. x x x - National Science Board, Science & Engineering Indicators 1998, Arlington, VA: National Science Foundation,1998 (NSB 98 – 1), SUA.
  7. x x x - Research and Development Statistics: National Efforts, MoRST, Noua Zeelanda, 1998.